Formele de evaluare

Formele de evaluare îngăduie o anumită clasificare, dacă plecăm de la trei repere principale: cantitatea de informaţie sau experienţă încorporabilă de către elevi, axa temporală la care se raportează verificarea şi sistemul de referinţă pentru emiterea valorizărilor.
În funcţie de primul criteriu, analiştii au stabilit două tipuri: evaluarea parţială, când se verifică elemente cognitive sau comportamentale secvenţiale (prin ascultarea curentă, extemporale, probe practice curente) şi evaluarea globală, când cantitatea de cunoştinţe şi deprinderi este mare, datorită cumulării acestora (prin examene şi concursuri).
În funcţie de perspectiva temporală, putem identifica evaluarea iniţială, care se face la începutul unei etape de instruire (prin teste docimologice, concursuri etc.), evaluarea continuă, care se face în timpul secvenţei de instruire (prin tehnici curente de ascultare, teze etc.) şi evaluarea finală, care se realizează la sfârşitul unei perioade de formare (prin examene, de pildă).
În funcţie de cel de-al treilea criteriu, putem delimita evaluarea formativă (când sistemul de referinţă este extern, cerinţele fiind explicitate în programe sau manuale şcolare), evaluarea clasificatorie (când sistemul de referinţă îl constituie performanţele grupului de apartenenţă (clasa de elevi) şi evaluarea autocentrică (când sistemul de raportare este constituit din nivelul propriilor performanţe anterioare ale elevului).
Prin coroborarea celor trei criterii (la care se mai pot adăuga şi altele) se ajunge la o altă clasificare, devenită clasică: evaluarea cumulativă (sau sumativă) şi evaluarea continuă (sau formativă).