luni, 26 februarie 2018

ACTIVITATEA PE GRUPE NR. 1: Crearea unui afiș despre lecția perfectă la disciplina predată


Prima activitate pe grupe constă în crearea în echipă a unui afiș despre lecția perfectă la disciplina predată.
Listă de verificare:
1. Titlul este potrivit și atrage atenția; este menționat autorul/sunt menționați autorii.
2. Informația (în limba română) este relevantă și este prezentată fluent și eficient.
3. Este folosit un font ușor de citit.
4. Schema culorilor este plăcută.
5. Imaginile inserate sunt în număr de cel puțin 3, sunt de o bună calitate, au legătură clară cu tema afișului și sunt folosite pentru a obține de la cel care privește un răspuns emoțional.
6. Se folosesc diacritice și nu sunt greșeli gramaticale.
7. Sunt menționale sursele de unde au fost obținute imaginile (la sfârșit).
Am fost repartizată în grupa LIGA ORHIDEELOR, alături de Angelica Mureșan și Izabella Kiss.
Pentru prezentarea acestui produs final vom folosi instrumentul Smore.
Smore este un instrument ideal pentru comunicarea cu elevii și părinții; permite realizarea de flyere digitale, prezentări, postere etc., prin inserarea de titluri, text, imagini, hiperlinkuri, filmulețe, formulare, comentarii, hărți, evenimente, toate la un loc.
Un tutorial despre Smore găsim aici:

sâmbătă, 17 februarie 2018

EVENIMENT ONLINE SINCRON 6: Discuţie Twitter


Sâmbătă 17 februarie 2018 de la ora 18.00 a avut loc un nou eveniment online: o discuţie Twitter cu tema „Profesorii debutanți = Generația Z?”, folosind #inducasrochat.

Discuția a pornit de la postarea colegei noastre Aurora Dumitrescu, de aici:



Pe twitter, prof. Daniela Bunea, moderatoarea evenimentului, a adresat trei întrebări:
Î1: Ce este, deci, Generația Z? Cine sunt tinerii din Generația Z?
Î2: Sunt profesorii stagiari de astăzi reprezentativi pentru Generația Z? E de bine sau de rău (pentru noi toți - elevi, colegi de-ai lor din alte generații, ei înșiși, părinții elevilor...)? :-)
Î3: Cum am putea noi toți (profesori, elevi, părinți, comunitatea...) exploata caracteristicile Generației Z (= elevii, profesorii debutanți azi/acum) pentru o predare-învățare-evaluare de calitate?













luni, 5 februarie 2018

EVENIMENT ONLINE SINCRON 5: Neconferința

Luni 5 februarie 2018 de la ora 19 a avut loc un nou eveniment online – neconferința, în cadrul căreia prezentatorii au fost mentori implicați în Proiectul INDUCAS care au ales să ne împărtășească din gândurile, ideile, practicile lor.
Agenda inițială a neconferinței (au existat mici probleme tehnice, din cauza cărora o prezentare nu a mai avut loc) a fost:
1. Întâmpinarea participanților - Daniela Bunea
2. Integrarea noului profesor în colectivul corpului profesoral și primul său contact cu activitatea de la clasă - Iuliana Ispir
3. Rolul mentorului în activitatea debutanților - Monica Ciobanu
4. Comunicarea eficientă mentor - stagiar - Adriana Silvica Lefter
5. Relația mentor - discipol - Anca Sântimbrean
6. Oamenii-resursă - Mariana Negrilă
7. Ce înseamnă un mentor bun! - Isabela Giorgi
8. Sprijinirea învățării STEM în învățământul primar - Angela Rotaru
9. Provocări actuale pentru predarea disciplinelor STEM - Lorena Elena Olaru
10. Să împodobim brăduții de Crăciun - Maricela Moțoc
11. Cum integrăm proiectele eTwinning în curriculum? - Emese Cîmpean
12. Încheierea conferinței - Daniela Bunea.












Înregistrarea neconferinței:

duminică, 4 februarie 2018

Factori perturbatori şi erori în evaluarea şcolară. Modalităţi de corectare

O problemă ce constituie obiectul a numeroase investigaţii psihopedagogice priveşte variabilitatea intra şi interindividuală a aprecierii rezultatelor şcolare, evidenţierea factorilor perturbatori şi a erorilor comise în actul evaluării.
Printre cele mai frecvente situaţii ce generează variabilitatea aprecierilor sunt cele referitoare la acţiunea profesorului examinator, cu privire la: 
- „efectul halo” constând în supraaprecierea rezultatelor unor elevi sub influenţa impresiei generale bune despre aceştia. În jurul elevului cu reputaţie bună apare acest fenomen psihologic de „halo” datorită căruia îi sunt trecute cu vederea unele greşeli.
- „efectul de anticipaţie” sau „Pygmalion” exprimă faptul că aprecierea rezultatelor unor elevi este puternic influenţată de părerea nefavorabilă pe care educatorul şi-a format-o despre inteligenţa, capacităţile acestora. Se mai numeşte efectul oedipian – ca în mitologia greacă – deoarece ideile, opiniile evaluatorului determină apariţia fenomenului.
- „efectul de contrast”/„de ordine” constă în accentuarea diferenţelor dintre performanţele unor elevi. Adesea, un răspuns oral sau o lucrare sunt supraapreciate dacă cele dinainte au fost mai slabe şi invers, produsul elevului poate primi o notă mediocră dacă urmează imediat după un candidat cu răspunsuri foarte bune. Profesorul trebuie să conştientizeze aceste efecte datorate contiguităţii probelor în vederea eliminării consecinţelor nedorite.
- eroarea logică exprimă acţiunea de substituire a obiectivelor relevante şi a parametrilor importanţi ai evaluării prin obiective secundare ca: forma şi acurateţea paginii, sistematica expunerii, gradul de conştiinciozitate şi perseverenţa elevului ş. a.
- ecuaţia personală a examinatorului exprimă faptul că unii profesori sunt mai generoşi, utilizând notele mari, alţii sunt mai exigenţi. Unii folosesc nota pentru încurajarea elevilor, motivarea lor pentru învăţare, alţii pentru a-i constrânge de a depune eforturi suplimentare. De asemenea, unii apreciază originalitatea, imaginaţia, creativitatea, alţii dimpotrivă – reproducerea, rutina, recunoaşterea exactă.
Alte erori sunt generate de specificul disciplinei de învăţământ la care se realizează evaluarea. De exemplu, cele riguroase se pretează la o evaluare mai obiectivă, pe când cele socio-umane predispun la aprecieri subiective din partea evaluatorului. Unele efecte negative apar şi prin implicarea factorilor de personalitate (ale profesorilor, elevilor), sau din cauza oboselii fizice şi psihice, stării afectiv-emoţionale, altor factori accidentali.
Pentru corectarea şi eliminarea acestor erori din apreciere-notare se impune o metodologie de evaluare adaptată complexităţii procesului de învăţământ prin:
- creşterea ponderii evaluării formative;
- corelarea evaluării formative cu cea sumativă;
- asigurarea anonimatului probelor scrise;
- introducerea unor bareme de notare;
- utilizarea probelor standardizate şi testelor docimologice;
- prelucrarea statistico-matematică a rezultatelor, reprezentarea grafică şi interpretarea lor adecvată, decelarea cauzelor;
- dezvoltarea la elevi a capacităţii de autoevaluare, prezentarea criteriilor şi a  grilelor de corectare;
- verificarea ritmică a elevilor şi informarea operativă asupra lacunelor sau progreselor înregistrate.

Metode de evaluare

Metoda de evaluare este o cale prin care evaluatorul/profesorul oferă elevului posibilitatea de a demonstra nivelul de stăpânire a cunoştinţelor, de formare şi dezvoltare a diferitelor capacităţi, de integrare a lor în competenţe prin utilizarea unei diversităţi de instrumente adecvate scopului/intenţiei urmărite.
Pot fi identificate două categorii principale de metode de evaluare: tradiţionale şi complementare.
Din categoria metodelor tradiţionale de evaluare fac parte:
- metodele care permit elevului de a demonstra cunoştinţele, capacităţile, competenţele sub formă orală;
- metodele care permit elevului de a demonstra cunoştinţele, capacităţile, competenţele în scris;
- metodele care permit elevului de a demonstra cunoştinţele, capacităţile, competenţele prin activităţi practice;
- evaluarea individuală/evaluarea în grup;
- autoevaluarea/coevaluarea.
Fiind dominante în cadrul acţiunilor evaluative din clasă, metodele tradiţionale nu permit evaluarea unor obiective educaţionale importante, în special, a celor ce aparţin ariei reflexive, ariei afective, ariei tranzacţionale şi ariei etice.
Metodele complementare de evaluare posedă cel puţin două caracteristici importante:
- permit realizarea evaluării rezultatelor în strânsă legătură cu predarea/învăţarea, de multe ori concomitent cu acestea;
- se referă la rezultatele şcolare obţinute pe o perioadă mai îndelungată (competenţe, atitudini, interese etc.).
Din categoria metodelor complementare de evaluare, care pot fi aplicate în procesul de predare/învăţare, fac parte:
observarea sistematică a activităţii şi comportamentului elevului;
- studiul de caz;
- evaluarea asistată de calculator;
- investigaţia;
proiectul;
- dosarul de învăţare (portofoliul);
- hărţile conceptuale ş.a.

Etapele evaluării

Structura acţiunii de evaluare didactică include trei operaţii: măsurarea, aprecierea, decizia. Aceste 3 momente sunt strâns relaționate între ele, fapt ce reiese și din etapizarea procesului evaluării:
- definirea obiectivelor procesului de învățământ;
- crearea situațiilor de învățare care să permită elevilor achiziționarea comportamentelor preconizate prin obiective;
- selectarea metodelor și instrumentelor de evaluare necesare;
- desfășurarea procesului de măsurare a cunoștințelor achiziționate;
- evaluarea și interpretarea datelor obținute;
- concluzii și aprecieri diagnostice și prognostice.

Rezultatele concursului „GHID DE SUPRAVIEȚUIRE"

În perioada 24 decembrie 2017 - 26 ianuarie 2018 s-a desfășurat concursul „GHID DE SUPRAVIEȚUIRE" având ca subiect întâmplări de când mentorii erau cadre didactice debutante, care pot fi motivante pentru actualii începători. În perioada 27 ianuarie - 2 februarie toți participanții au votat online, iar câștigătoarea acestui concurs este Aurelia Berușcă. Iată relatarea sa:

„Aș putea scrie o carte despre începutul carierei mele. Am fost repartizată la o școală generală din județul Ilfov, Vasilați. Aveam 19 ani când am început o navetă foarte grea. Ajungeam la școala cu trenul, cu o oră mai devreme de începutul cursurilor. Colegii mei, 7 la număr (6 invățătoare și un învățător) erau mult mai în vârstă decât mine și m-au primit călduros și cu multe sfaturi. Aveam timp suficient să discutăm (la o cafea fiartă în soba din cancelarie) despre cum ar trebui să procedez în fața clasei. Doar că, idealul meu despre o clasă de elevi s-a spulberat imediat ce am dat ochii cu ei, elevii mei tuciurii și năzdrăvani. Altceva învățasem la școală, în  timpul practicii pedagogice. A fost grea adaptarea la noul stil de muncă în fața acelor elevi. Nu eram sigură că pot face față, dar, din umbră, m-a călăuzit domnul învățător (aflat la câțiva ani de pensionare). Îmi spunea mereu că trebuie să mă adaptez tuturor nivelurilor sociale și să tratez fiecare elev așa cum e, nu după modelele văzute la liceu. 
Nu pot spune că era un mentor, dar așa s-a comportat, sprijinindu-mă continuu în primul an de învățământ. 
Fiind o fire ușor adaptabilă, am reușit să fac față acelui an (1978-1979) și am învățat că, indiferent de loc sau persoane, profesia de învățător se face așa cum o simți la un moment dat, adaptând, din mers, tot ceea ce ai învățat la situații noi și diferite. Așa am petrecut 12 ani în acea școală, devenind un mentor pentru cei care au pășit pragul acelei școli în anii următori. 
Din 1990, am schimbat locul de muncă cu o școală din București, sectorul 1. Nimic nu se mai potrivea cu ceea ce practicasem înainte, dar era ceea ce văzusem în practica pedagogică din liceu. Aici, nimeni nu m-a luat ca pe o debutantă, dimpotrivă, eram mereu solicitată să ajut cu câte un sfat pe cei tineri. 
Am devenit un mentor pentru cei mai mulți dintre colegii mei, tineri sau mai puțin tineri, și acest lucru mi-a dat multă încredere în profesionalismul meu."

Celelalte povestiri ale participanților se regăsesc aici:

Formele de evaluare

Formele de evaluare îngăduie o anumită clasificare, dacă plecăm de la trei repere principale: cantitatea de informaţie sau experienţă încorporabilă de către elevi, axa temporală la care se raportează verificarea şi sistemul de referinţă pentru emiterea valorizărilor.
În funcţie de primul criteriu, analiştii au stabilit două tipuri: evaluarea parţială, când se verifică elemente cognitive sau comportamentale secvenţiale (prin ascultarea curentă, extemporale, probe practice curente) şi evaluarea globală, când cantitatea de cunoştinţe şi deprinderi este mare, datorită cumulării acestora (prin examene şi concursuri).
În funcţie de perspectiva temporală, putem identifica evaluarea iniţială, care se face la începutul unei etape de instruire (prin teste docimologice, concursuri etc.), evaluarea continuă, care se face în timpul secvenţei de instruire (prin tehnici curente de ascultare, teze etc.) şi evaluarea finală, care se realizează la sfârşitul unei perioade de formare (prin examene, de pildă).
În funcţie de cel de-al treilea criteriu, putem delimita evaluarea formativă (când sistemul de referinţă este extern, cerinţele fiind explicitate în programe sau manuale şcolare), evaluarea clasificatorie (când sistemul de referinţă îl constituie performanţele grupului de apartenenţă (clasa de elevi) şi evaluarea autocentrică (când sistemul de raportare este constituit din nivelul propriilor performanţe anterioare ale elevului).
Prin coroborarea celor trei criterii (la care se mai pot adăuga şi altele) se ajunge la o altă clasificare, devenită clasică: evaluarea cumulativă (sau sumativă) şi evaluarea continuă (sau formativă).

Funcţiile evaluării

Funcţiile evaluării vizează efectele/consecinţele/semnificaţiile acesteia în plan individual şi social. Aceste funcţii pot fi clasificate în mai multe categorii, luând în considerare diverse criterii psihopedagogice, sociologice, docimologice.
Diferenţiem astfel:
- funcţii sociale şi funcţii pedagogice;
- funcţii diagnostice şi funcţii prognostice;
- funcţii de certificare şi funcţii de selecţie;
- funcţii generale şi funcţii specifice.
Din perspectiva reglării şi ameliorării procesului instructiv-educativ pe parcursul unui program de instruire (ciclu de învăţământ, an şcolar, semestru etc.), ne interesează în mod deosebit funcţiile generale şi cele specifice ale evaluării.
Funcţiile generale ale evaluării:
1. Funcţia constatativă, de cunoaştere, de constatare a stării fenomenului evaluat. Această funcţie are menirea de a pune în evidenţă („Ce este şi cum este fenomenul evaluat?”).
2. Funcţia diagnostică, de explicare a situaţiei existente. Acţiunea evaluativă pune în evidenţă ce se află la originea situaţiei existente, care sunt factorii şi condiţiile care au generat-o („Cum se explică şi din ce cauză?”).
3. Funcţia predictivă, de ameliorare şi de prognoză – se concretizează în deciziile de ameliorare precum şi în predicţia evoluţiei activităţii şi a rezultatelor evaluate („Cum poate fi ameliorat şi care va fi starea lui viitoare?”).
Funcţiile specifice ale evaluării:
Aceste funcţii sunt complementare, se presupun reciproc.
În principal aceste funcţii vizează reglarea, ameliorarea procesului, atât a actului de predare cât şi a activităţii de învăţare. Prin urmare aceste funcţii se referă la ambii parteneri ai procesului: profesorii şi elevii.
Din perspectiva profesorului, evaluarea este necesară la începutul activităţii, pe parcursul programului şi la finalul acestuia. Ea permite cadrului didactic:
- Să culeagă informaţii cu privire la măsura în care au fost realizate obiectivele stabilite;
- Să-şi explice activitatea realizată şi aşteptările pedagogice;
- Cunoaşterea procedurilor şi a acţiunilor reuşite, dar şi a punctelor critice;
- Sugerează căi de perfecţionare a stilului didactic promovat de el;
- Constituie un control/autocontrol asupra activităţii desfăşurate;
- Permite identificarea cauzelor eventualelor blocaje, ale dificultăţilor întâmpinate de elevi.
Din perspectiva elevului:
- Evaluarea orientează şi dirijează activitatea de învăţare a elevilor;
- Evidenţiază ce trebuie învăţat şi cum trebuie învăţat, formând elevilor un stil de învăţare;
- Oferă elevilor posibilitatea de a cunoaşte gradul de îndeplinire a sarcinilor şcolare, de atingere a obiectivelor activităţii;
- Are efecte pozitive asupra însuşirii temeinice a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor;
- Produce efecte globale pozitive în plan formativ-educativ;
- Constituie mijloc de stimulare a activităţii de învăţare, de angajare a elevilor într-o activitate susţinută;
- Formează o motivaţie puternică faţă de învăţare, o atitudine pozitivă/favorabilă faţă de şcoală;
- Constituie un mijloc eficace de asigurare a succesului şi de prevenire a eşecului şcolar;
- Contribuie la formarea capacităţii şi atitudinii de autoevaluare;
- Contribuie la precizarea intereselor, aptitudinilor elevilor şi la depistarea dificultăţilor în învăţare;
- Contribuie la întărirea legăturii şcolii cu familia.
Sintetizând, am putea concluziona faptul că evaluarea realizează/îndeplineşte următoarele funcţii:
- Funcţia de predicţie, de prognosticare şi orientare a activităţii didactice, atât de predare cât şi de învăţare;
- Funcţia selectivă/de competiţie, care asigură ierarhizarea şi clasificarea elevilor;
- Funcţia de feed-back (de reglaj şi autoreglaj): analiza rezultatelor obţinute permite reglarea şi autoreglarea procesului didactic, din partea ambilor actori;
- Funcţia social-economică: evidenţiază eficienţa învăţământului, în funcţie de calitatea şi valoarea „produsului” şcolii.
- Funcţia educativă, menită să conştientizeze şi să motiveze, să stimuleze interesul pentru studiu, pentru perfecţionare şi obţinerea unor performanţe cât mai înalte;
- Funcţia socială, prin care se informează colectivitatea, familia asupra rezultatelor obţinute de elevi şi studenţi.

Evaluarea şcolară

Evaluarea şcolară este procesul prin care se delimitează, se obţin şi se furnizează informaţii utile, permiţând luarea unor decizii ulterioare.
Actul evaluării presupune trei momente relativ distincte: măsurarea, aprecierea rezultatelor şcolare şi adoptarea măsurilor ameliorative.
Măsurarea consecinţelor instruirii constă în operaţia de cuantificare a rezultatelor şcolare, respectiv de atribuire a unor simboluri exacte unor componente achiziţionale, prin excelenţă calitative. Măsurarea presupune o determinare obiectivă, prin surprinderea riguroasă a unor achiziţii şi nu implică formularea unor judecăţi de valoare. Măsurarea ţine, mai mult, de dimensiunea „impersonală” a educatorului. Aşa se explică faptul că, în acest act, poate fi implicată satisfăcător maşina de evaluat.
Aprecierea şcolară sau evaluarea propriu‑zisă constituie emiterea unei judecăţi de valoare, semnificarea unui rezultat observabil sau măsurabil într‑un cadru de referinţă axiologic.
Adoptarea de măsuri ameliorative implică actele decizionale privind perfecţionarea şi potenţarea procesului de predare-învăţare prin măsuri sincronice sau succesive actului evaluativ.

sâmbătă, 3 februarie 2018

CĂLĂTORIA NOASTRĂ - TEMA DE DISCUŢIE 6: Evaluarea și notarea elevilor

În luna februarie avem ca subiect de discuție evaluarea și notarea elevilor – funcțiile, formele, etapele evaluării, strategii și metode, elaborarea probelor de evaluare, factori perturbatori etc.