Relaţia profesor-elev trebuie să
se bazeze pe respect reciproc, încredere, cooperare, comunicare şi toleranţă.
Cele mai bune relaţii se dezvoltă atunci când profesorul îmbină cu măiestrie
toleranţa cu exigenţa, când stabileşte regulile clasei cu elevii şi este
consecvent în respectarea lor şi în aplicarea sancţiunilor care decurg din
încălcarea regulilor.
Problemele de
educaţie ale elevilor pot fi rezolvate dacă acordăm atenţie următoarelor
aspecte:
- căutăm să găsim cauzele şi motivaţia pentru care elevul adoptă comportamentul negativ;
- lăsăm elevul să suporte consecinţele comportamentului său – greşeala poate fi o sursă de învăţare atunci când elevul este ajutat să înţeleagă ce a făcut. Acest lucru este posibil dacă elevul conştientizează consecinţele comportamentului său.
- consecinţa să aibă legătură cu comportamentul, şi nu cu persoana;
- să oferim şanse de îndreptare, prezentând mai multe alternative;
- să adoptăm o atitudine calmă şi un ton prietenos;
- să fim fermi, perseverenţi şi consecvenţi.
Consider că, în orice situaţie, elevul trebuie tratat cu respect, pentru a
dobândi deprinderea de a respecta, ştiut fiind faptul că respectul se învaţă şi
se câştigă.
În faţa unei
greşeli săvârşite de către elev, primul imbold al profesorului este de a ridica
tonul la el şi de a-l sancţiona, fără să ţină cont de starea emoţională a
elevului în momentul respectiv. Agresivitatea pe care o manifestăm în acele
momente nu conferă sancţiunilor pe care le aplicăm valenţe educative, ci,
dimpotrivă, incită la violenţă şi agresivitate. De aceea, este bine să acţionăm
calm, cu stăpânire de sine, fără a folosi epitetele etichetări, sancţiunea
dobândind astfel un caracter educativ, formativ şi conducând la ameliorarea
comportamentului necorespunzător.
Prin
urmare, să ne încurajăm elevii şi să facem tot ce ne stă în putinţă ca să le
dezvoltăm respectul de sine (de ex.: „La
lucrare ai obţinut o notă mai bună decât altădată, se vede că ţi-ai dat silinţa
să te pregăteşti”) – umilinţa, tonul ridicat, blamarea, aplicarea de
etichete, lipsa de încurajare etc. duc la scăderea stimei de sine.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu