sâmbătă, 21 octombrie 2017

RESURSĂ: MANAGEMENTUL CLASEI. Ghid pentru profesori şi învăţători

Ghidul de management al comportamentelor elevilor s-a născut din nevoia de a pune la dispoziţie celor care modelează comportamentele copiilor un set de metode clare şi practice pe care să le poată folosi în activitatea de zi cu zi.
Ghidul propune metode şi tehnici prin care se pot asigura: 
  • funcţionarea de zi cu zi, obişnuită a clasei de elevi, astfel încât să se creeze un mediu de învăţare eficient şi o relaţie de încredere între profesor şi elevi, care să prevină apariţia situaţiilor problematice; 
  • gestionarea eficientă a situaţiilor dificile cu care cadrele didactice se confruntă tot mai des în ultimul timp (comportamente agresive, minciună, neîndeplinirea sarcinilor etc.).
Găsim informaţii despre: cum să definim corect o problemă de disciplină, unde şi cum să găsim cauzele comportamentelor problematice ale elevilor, cum să măsurăm comportamentele problematice şi cum să construim o strategie de intervenţie asupra acestora, metode de modificare a comportamentelor problematice, despre pedeapsă şi metode alternative la aceasta.
Ghidul a fost creat în cadrul proiectului „Cum ar putea profesorii să prevină problemele de comportament ale elevilor  Program de formare pentru profesori privind managementul comportamental al elevilor”, finanţat de către UNICEF România şi Centrul Parteneriat pentru Egalitate din fonduri primite de la Fundaţia pentru o Societate Deschisă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu